Drive test Tucson. Între siguranţă şi frenezie – HYUNDAI „Reloaded”

Autor: Marius Vișan 17 iun. 2017 Test drive

Motorizări

Gama de motorizări dispune de cinci opţiuni, dintre care două pe benzină şi trei diesel. Unităţile pe benzină au o capacitate cilindrică de 1,6 litri şi dezvoltă 135 CP, respectiv 176 CP. În timp ce în tabăra diesel există o unitate de 1,7 litri care produce 115 CP şi două de 2,0 litri – cu 136 CP şi 184 CP.

La acest test am avut versiunea pe benzină de 1,6 litri T-GDI de 177 CP, legat la o transmisie automată cu dublu ambreiaj cu 7 trepte şi tracţiune integrală permanentă. Consumul, în oraş, a fost de 9 litri la suta de km, exact cât era anunţat în fişa tehnică, în timp ce, extraurban, am înregistrat valori între 6-7 litri la suta de km.

Cutia de viteze oferă un tratament preferenţial, în sensul că dacă nu apeşi ca nebunul pe acceleraţie, la pornirea de pe loc, schimbările de trepte se vor face la fix 2000 rpm. Dacă calci tare pedala maşina se încăpăţânează şi va schimba vitzele la peste 3500 rpm. Aşadar, pentru ca maşina să aibă un consum mic şi ca să polueze cât mai puţin, se recomandă ca atingerea pedalei să se facă cu moderaţie. SUV-ul de aproape 1.700 kg are nevoie de 9,1 secunde pentru a ajunge la 100 km/h.

Preţurile şi fişa tehnică le puteţi vedea pe pagina următoare

Pagini: 1 2 3 4


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
În 2006, Marius Vișan a pășit cu entuziasm în lumea jurnalismului online, începând studiile la Facultatea de Jurnalism a Universității Hyperion. În paralel, a realizat stagii de internship la radio și într-o agenție de PR. A continuat să își aprofundeze cunoștințele cu un masterat în ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide