Vloggerul BRomania ar fi fost prins drogat la volan

Publicat: 22 03. 2021, 09:49
Actualizat: 22 03. 2021, 09:55

Matei Dima, cunoscut în mediul online ca ”Bromania”, a fost tras pe dreapta de polițiști din Râșnov.

”Bromania” a fost oprit de oamenii legii, a fost testat cu aparatul DrugTest, iar rezultatul a fost pozitiv.

Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, informează brasov.net.

Ce a indicat aparatul DrugTest?

„În fapt, astăzi, 21 martie 2021, în jurul orei 15.30, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 33 ani, din județul Constanța, care conducea un autoturism pe DN1E, pe raza Stațiunii Râșnov din județul Brașov. 

La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanței psihoactive în organism.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, a transmis Comisar de politie Alina-Maria Ivan, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.

Primele declaraţii ale lui Matei Dima

”Nu pot să declar nimic momentan, că se preia și se schimbă, deja am și niște chestii care nu sunt adevărate, dar am zis măcar să o spun personal. Nu am nimic momentan să zic. Nu declar nimic. Las organele de poliție să-şi facă treaba. Până nu se stabilește clar ce s-a întâmplat, nu știu. Acum știți cum sunt oamenii, fiecare o să interpreteze în felul lui. Nu vreau să zic nimic, nici nu vă cunosc“, a spus el la Observatornews.ro.

Matei Dima (BRomania) este cunoscut publicului pentru rolul pe care l-a jucat în filmul românesc Miami Bici. Filmările au avut loc în Miami Beach, Florida, și la București. Comedia a fost vizionată de peste 153.000 de spectatori în primul weekend de la lansare, un record în cinematografia românească a ultimilor 26 de ani.