6 – 12 septembrie: polițiștii vor acționa pentru prevenirea accidentelor rutiere

Autor: Marius Vișan 06 sept. 2021 Știri auto
6 – 12 septembrie: polițiștii vor acționa pentru prevenirea accidentelor rutiere

Polițiștii rutieri vor avea un program încărcat în săptămâna care tocmai a început.

În perioada 6 – 12 septembrie 2021, la nivel național, polițiștii rutieri vor acționa în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.

Astfel, luni, 6 septembrie, se va acționa pentru verificarea legalității transportului rutier de persoane și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului/substanțelor psihoactive.

Marți, polițiștii rutieri vor acționa pentru combaterea abaterilor săvârșite de către pietoni și a neacordării priorității de trecere pietonilor.

Sunt anunțate numeroase controale în săptămâna 6 – 12 septembrie 2021

Pe 8 septembrie, se va acționa pentru combaterea abaterilor săvârșite de către căruțași și bicicliști, iar, joi, 9 septembrie, vor fi instituite filtre pentru verificarea legalității transportului rutier de marfă și persoane și pentru combaterea nerespectării regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.

Vineri, 10 septembrie, polițiștii vor acționa pentru verificarea respectării regimului legal de viteză și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului/substanțelor psihoactive.

Pe 11 septembrie, polițiștii rutieri vor desfășura activități pentru impunerea respectării regimului legal de viteză și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului/substanțelor psihoactive.

De asemenea, duminică, 12 septembrie, se va acționa pentru impunerea respectării regimului legal de viteză și pentru verificarea purtării centurii de siguranță.

În cadrul activităților, vor fi utilizate aparate etilotest, etilometru și drugtest, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

”Reamintim că scopul Poliției Române, prin aceste activități, nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a limita numărul accidentelor rutiere și consecințele acestora”, se arată în comunicatul emis de oamenii legii.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Politia Romana


Marius Vișan
Marius Vișan
În 2006, Marius Vișan a pășit cu entuziasm în lumea jurnalismului online, începând studiile la Facultatea de Jurnalism a Universității Hyperion. În paralel, a realizat stagii de internship la radio și într-o agenție de PR. A continuat să își aprofundeze cunoștințele cu un masterat în ... citește mai mult

Comentarii
Inchide