Un accident de circulație a fost surprins de camera de bord a unui alt vehicul. Un vehicul care tracta un trailer a fost lovit după ce a făcut un viraj la stânga. Imaginile au fost analizate de polițistul Tavi Perțea, care a explicat cine e vinovat, în această situație, conform Codului Rutier 2025.
De foarte multe ori, șoferii se grăbesc și nu mai țin cont de toate regulile de circulație.
Printre cele mai întâlnite greșeli se află depășirea neregulamentară, neacordarea de prioritate, nerespectarea limitei de viteză sau efectuarea unui viraj fără a se asigura.
Un conducător auto care remorca un trailer a efectuat un viraj la stânga, pe un drum cu câte o bandă pe fiecare sens. Acesta voia să intre într-o curte.
Dar nu s-a încadrat corect, astfel că doar vehiculul trăgător a intrat în curte, în timp ce trailerul a rămas perpendicular pe sensul opus.
După câteva secunde, un autoturism care circula regulamentar, nu a observat la timp trailerul rămas în drum. A frânat puternic, dar nu a putut evita impactul și a intrat cu botul mașinii sub remorcă.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, dar cine suportă pagubele în acest caz?
Accidentul a fost filmat cu o cameră de bord și polițistul Tavi Perțea a analizat imaginile pe contul său de YouTube.
Apoi, a explicat cine e vinovat de producerea acestui eveniment.
„Șoferul de camion nu avea voie să vireze stânga decât după ce era sigur că apucă să intre în curte și că nu rămâne blocat. În caz contrar, dacă vezi că nu ai cum să intri, aștepți la axa drumului și virezi doar după ce ai spațiu suficient. Deci, șoferul de camion a încălcat o regulă de circulație – neasigurare la efectuarea virajului la stânga”, a spus polițistul.
De partea cealaltă, șoferul autoturismului nu poate fi acuzat nici de neatenție, nici că circula cu viteză. Deoarece, în lipsa unor mijloace omologate, nu se poate determina viteza în acest caz. Și nici nu se poate demonstra că se uita la telefon sau era distras de altceva.
Așadar, singurul vinovat de producerea acestui accident, conform Codului Rutier 2025, este șoferul de camion care a făcut viraj la stânga.
Pentru a efectua corect virajul la stânga, șoferii trebuie să urmeze acești pași:
În cazul drumurilor unde benzile de circulație nu sunt trasate și nici nu există marcaje rutiere, șoferii care virează la stânga trebuie să: